Orientare în natură (video)


Orientarea în natură este o activitate preferată de juniori, care presupune găsirea unor locuri din teren, folosind harta și busola. Orientariștii trebuie să treacă prin mai multe puncte de control și să-și noteze pe o fișă, codul din fiecare punct de control. Traseul dintre punctele de control, poate fi mai ușor sau mai dificil și ține de experiența și inspirația orientariștilor să își găsească traseul potrivit, folosind indiciile primite.

Orientare în natură (v.2)

Orientare în natură (v.1)


Gata, am învățat să citim harta și să folosim busola ! 

Cu harta și busola în mână, împărțiți pe echipe, ne avântăm în natură să găsim locurile unde stau ascunse posturile de orientare.

  • Pe parcursul activității descoperim ce înseamnă curbele de nivel și cum să le interpretăm.
  • Pe măsură ce ne deplasăm … descoperim în teren la ce ne ajută scara hărții și reușim să aproximăm cât mai bine distanțele din teren și distanțele de pe hartă.
  • Harta are și o legendă, plină de semne convenționale și culori, și de voie-nevoie învățăm să le citim și să le folosim. 🙂

Orientarea în natură desfășurată într-un cadru organizat, este o aventură educativă și distractivă care contribuie la dezvoltarea fizică și psihică. Activitățile împreună cu prietenii ne ajută să comunicăm mai bine, să luăm decizii împreună și să ”funcționăm” ca o echipă adevărată ! Învățăm să ne orientăm în spațiu, cum să folosim harta și să ”navigăm” prin locuri noi, necunoscute.

Orice activitate în natură este și un bun prilej de a învăța lucruri noi despre natură, despre plante și animale … dar și un bun prilej pentru copii să se noroiască și să se murdărească 🙂

La final, tragem linie și vedem cum ne-am descurcat … Atunci când ajungem la tabară, o recompensă este o idee bună. Dacă activitatea a fost organizată sub formă de concurs, echipa care pierde primește un bonus … spală vasele la bucătărie 🙂

Te așteptăm alături de noi la activități juniorești, pline de natură și aventură !


JuniorRanger.RO este o platformă interactivă, dedicată promovării activităților educative pentru cunoașterea naturii, precum și a inițiativelor pentru protecția și conservarea biodiversității.

Materiale editate în cadrul proiectului JuniorRanger.RO, proiect realizat de Fundaţia de Ecologie şi Turism “Potaissa” şi C.E.T.M Albamont. Proiectul a fost finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, în cadrul componentei Arii protejate a programului Spaţii Verzi.

Informaţii suplimentare:
Junior Ranger POTAISSA (program coordonat de Fundaţia de Ecologie şi Turism “Potaissa”)
Tel. 0744.678674, e-mail: potaissa@juniorranger.ro, web: www.juniorranger.ro, Facebook


Dă mai departe ...

Postari similare