Descoperă Valea Ariesului cu JuniorRanger.RO


Valea Arieşului este cea mai potrivită destinaţie pentru cei care doresc să cunoască şi să exploreze la pas, destinaţii aflate în afara cărărilor bătătorite, cu natură sălbatică şi cultură autentică.

În rezervațiile naturale de pe Valea Arieșului, și-au găsit adăpost peste 1000 de specii de plante și animale. Sunt multe poveşti de spus şi multe comori ascunse în aceste locuri, care aşteaptă să fie descoperite …

JuniorRanger.RO este o platformă online, dedicată promovării activităților educative pentru cunoașterea naturii, precum și a inițiativelor pentru protecția și conservarea biodiversității.

Prin intermediul activităților planificate în acest an, urmărim să punem în valoare importanța rezervațiilor naturale de pe Valea Arieșului și să oferim un suport comunităților locale, pentru dezvoltare ecoturistică responsabilă. 

În perioada MAI – OCTOMBRIE 2022, vom organiza activități educative pentru copii și tineri, precum și activități de voluntariat pentru refacerea și întreținerea potecilor tematice din zonă.

De asemenea, vom realiza materiale educative noi și vom continua derularea campaniei de informare și prospectare turistică „Valea Arieșului – activități pentru copii și familii”.

„În ultimii ani a crescut interesul pentru activități în natură, inclusiv pe potecile tematice de pe Valea Arieșului, iar din partea vizitatorilor (părinți, educatori, turiști, etc) am avut numeroase solicitări pentru materiale educative și informații pentru organizarea de activități educative cât mai interesante. Activitățile educative pentru cunoașterea naturii, oferă vizitatorilor experiențe inedite legate de natură, pun în valoare rezervațiile naturale din zonă și oferă un suport comunităților locale, pentru dezvoltare turistică responsabilă. (Alin ROȘCA, coordonator proiect)

Activitățile sunt desfășurate în cadrul proiectului JuniorRanger.RO, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, în cadrul componentei Arii protejate a programului Spații Verzi. Informațiile prezentate exprimă exclusiv opinia autorilor, iar Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România nu pot fi făcuţi în nici un fel răspunzători.


Informaţii suplimentare:

Junior Ranger POTAISSA (program coordonat de Fundaţia de Ecologie şi Turism “Potaissa”)

Tel. 0744.678674, e-mail: potaissa@juniorranger.ro, web: www.juniorranger.ro  


Juniori-Vara 2022 – activități educative în natură

Vom organiza diferite activități educative pentru cunoașterea și protecția naturii, pentru copii si tineri din Turda și împrejurimi.

Vino și tu și descoperă potecile tematice de pe Valea Arieșului și trăiește cele mai faine aventuri în natură: Junior Ranger Camp, foto-safari, aventura Junior Ranger, călătorie spre centrul pământului, orientare în natură, lectura peisajului, excursii și drumeții.

Mai multe informații: https://juniorranger.ro/juniorivara/


Potecatorii – voluntariat pentru natură

Pentru desfăşurarea în siguranţă a activităţilor educative, sunt necesare activități regulate de întreţinere şi reamenajare pe potecile tematice, precum și a traseelor de acces și a infrastructurii informative.

Pe lângă activitățile menționate, vom amplasa alte panouri informative în 10 locații noi, unde pot fi organizate activități educative în natură.

Vom promova activităţile de voluntariat, cu scopul de a atrage și alți iubitorii de natură din zonă să se implice în astfel de activităţi.

Mai multe informații: https://juniorranger.ro/potecatorii/


Junior Ranger HUB

Junior Ranger HUB este o secțiune dedicată, în cadrul website-ului JuniorRanger.RO, prin care ne dorim să facilităm accesul cât mai ușor și intuitiv la publicații și resurse utile pentru desfășurarea de activități educative pentru cunoașterea și protecția naturii”.

Pe tot parcursul anului 2022, vom realiza si adapta materiale educative noi (fise de activitati, jocuri, planse, panouri informative, fise si caiete de activitati). Acestea vor fi adugate pe HUB (www.juniorranger.ro/hub), alături de alte publicații și materiale educative printabile si alte resurse recomandate, suport pentru organizarea de activități educative în natură.

Mai multe informații: https://juniorranger.ro/junior-ranger-hub/


Valea Arieșului – Activități pentru copii și familii

În anul 2021, am demarat campania „Valea Arieșului – Activități pentru copii și familii”, și am realizat materiale de informare si promovare prin care am urmărit valorificarea și protecția cadrului natural, prin punerea în evidența a importanței ariilor protejate și a vizitelor pe potecile tematice. Materialele printate cuprind elemente de direcționare spre articole din paginile web dedicate, unde sunt disponibile informații suplimentare și materiale suport pentru descărcare și utilizare.

Descarcă: Broșura: Valea Arieșului  / Harta: Valea Arieșului

În anul 2022, vom realiza alte articole si materiale noi de informare și promovare (vor include harta, traseu, albume foto, imagini panoramice, videoclipuri, etc), precum și materiale printabile suport (pdf) care vor include link/cod qr spre articolele din website, inclusiv articole noi pentru prezentarea locatiilor unde vor fi amplasate panouri informative noi.

Mai multe informații: https://juniorranger.ro/valea-ariesului-activitati/


  • created by dji camera
  • SONY DSC
  • SONY DSC
  • SONY DSC
  • SONY DSC

Album Google Foto: JuniorRanger.RO (promo 2022)


Dă mai departe ...

Postari similare