Săptămâna Ariilor Protejate (SAP) este un eveniment inițiat de Fundația Propark pentru Arii Protejate în anul 2015, cu sprijinul Fundaţiei pentru Parteneriat şi MOL România. Dacă în primii ani ne-am concentrat pe judeţul Braşov, începând cu anul 2018 Săptămâna Ariilor Protejate devine un eveniment anual naţional care încercă să mobilizeze mai mulţi administratori/ ONG-uri/ alte entităţi în vederea promovării ariilor protejate către publicul larg.
Cum se organizează SAP?
SAP este iniţiat şi coordonat la nivel naţional de Fundaţia Propark pentru Arii Protejate. Activităţile propriu-zise sunt dezvoltate, finanţate şi implementate direct de partenerii locali SAP.
Rolul Propark este acela de dezvoltare de parteneriate, crearea conceptului şi identităţii evenimentului, derularea campaniei naţionale de promovare, realizarea şi distribuirea de materiale promoţionale SAP, gestionarea calendarului naţional SAP, culegerea de poze, rapoarte şi mărturii la nivel naţional, informare şi consultanta privind idei de activităţi. ProPark se implica direct doar în organizarea evenimentelor locale din județul Brașov.
Când are loc SAP?
În anul 2019, evenimentul va avea loc în săptămâna: 7-15 septembrie.
Cui se adresează?
Tuturor celor care pot avea un rol în promovarea ariilor naturale protejate. La baza acţiunilor SAP stau administratorii de arii protejate, ONG-uri, organizații, instituţii (de ex. APM etc) și se recomandă implicarea unui număr relevant de voluntari.
CONTACT
Propark Fundaţia pentru Arii Protejate
https://saptamananaturii.ro/